Never too late

Comments: No Comments
Published on: May 30, 2012

Duminică am avut de făcut un drum prin munți din nou. De această dată, am luat ruta Brezoi – Petroșani, prin inima Carpaților Meridionali, drumul care duce la Voineasa (pentru cunoscători). Călătoria s-a dovedit a fi în același timp plăcută și neplăcută, dovedindu-se per total o experiență de neuitat.

Part 1. Voineasa 12

Mai întâi vreau să vă povestesc bucățica Brezoi – Voineasa, care oficial are 39 de km, dar la ce viteză poți merge pe acolo, pare să aibă muuult mai mult. Această porțiune este de departe cea mai spectaculoasă, cu peisaje de neuitat. Deși drumul nu are o calitate extraordinară, aerul este extrem de curat și câteva locuri sunt absolut mirifice. Chiar m-am oprit să adulmec aroma lacului și să aud valurile proptindu-se în mal de câteva ori. Nu am găsit unghiuri bune pentru a face poze, așa că mă voi folosi de cele găsite pe internet.

De departe, lacul Brădișor și barajul Brădișor sunt cele mai spectaculoase.

Sursa: http://www.hidroconstructia.com

Cum treceam pe stradă și aveam priveliștea din poză în partea stângă, mă tot gândeam cum ar fi să urc sus să văd cum se vede de acolo. Nu gândeam eu chiar aiurea, drumul făcând cale întoarsă și urcând sus pe baraj. Acolo sus, deși pare vechi și firav, are o priveliște fantastică.

Sursa: http://alpinet.org

Iată deci ce ascundea acel baraj mic și vechi. În stânga se observă slab drumul pe care îl urmezi cu lacul în dreapta. Aici este un aer inegalabil și o atmosferă mirifică. Cum mergeam cu geamurile deschise, ascultam melodia Yanni – Never too late pe care v-o recomand, melodie care ea dat și numele articolului. Yanni și natura… o combinație superbă!

Când te apropii de Voineasa, încep afișele cu „cât mai ai”. Noroc cu pietrele kilometrice, pentru că sunt vreo 4 afișe la distanțe de câțiva kilometri pe care scrie „Voineasa 12”. Cred că au rămas fără vopsea și le-au făcut pe toate la fel…

Part 2. Onto the misty top

Între Voineasa  și Vidra, este o porțiune de drum acceptabilă, câteva gropi, dar nimic ieșit din comun. Vremea ploioasă din nefericire, mi-a adus surpriza că în vârf era o ceață de nu vedeai în lături. Nu puteai merge decât cu treapa I de viteză ca să fii în siguranță că nu lovești nimic. Vârful era complet ascuns în nori. A! Și ca să fie și mai și, ici-colo erau oameni în drum care adunau muguri de brad. Muulți oameni, în mijlocul ceței, imposibil de văzut înainte să ajungi lângă ei. Eram convins că am trecut de cea mai rea parte din drum.

Part 3. Stânga nu-i ca dreapta

Când am ajuns la intersecția cu drumul care ducea către Vidra, m-am oprit puțin să fac niște poze, scuze pentru calitate, dar sunt făcute cu telefonul.

Izvorașe ca în poza de sus se întâlnesc la tot pasul, iar în ce privește lacul, acela se vedea clar din intersecție.

Aceasta este intersecția la care mă refer. În dreapta este izvorașul, iar în spatele semnelor este lacul. Așa un aer ca acolo mai rar. Din nefericire, din această intersecție se poate vedea și că urmează un pod în construcție, ce va trebui ocolit:

La intrarea pe podul ocolitor, care era făcut din pământ mai mult decât altceva, m-am întâlnit cu un tip care conducea o mașină cu număr de Constanța, ce-și dorea să ajungă la Vâlcea. Știind că drumul este foarte rău și în vârf ești orb complet de la ceață, i-am zis că mai bine se întoarce și coboară pe Petroșani. Mi-a mulțumit și a întors în spatele meu.

Pe drum, mi-am amintit că poate coborî pe Transalpina ca să nu facă defileul Jiului inutil. Din acest motiv, am oprit pe dreapta și i-am făcut semn să oprească și el. Drumul era excepțional de bun, lucru care m-a surprins complet fiindcă era după podul de pământ, așa că i-am zis că Transalpina e un drum nou, dar dacă o ia la stânga, va coborî mai aproape de Vâlcea și apoi drumul european e mult mai bun. L-am lăsat apoi să meargă el înainte.

Intersecția cu transalpina este mai dubioasă. Mai întâi se face transalpina la dreapta și apoi în câteva sute de metri cea la stânga. Constănțeanul meu a pornit vesel pe drumul la dreapta. Nu m-am mai dus după el să-l chem înapoi pentru că nu dădea semne că s-ar îndoi de ce are de făcut și mergea destul de repede. Sper că s-a prins până la Șugag că nu e bine și că eu îi zisesem să facă stânga pe Transalpina.

Part 4. Car sweet car

Când i-am spus constănțeanului meu că drumul e rău în vârf mă gândeam la cele 3 gropi pe care abia le-am ocolit prin ceață. După Obârșia Lotrului (intersecția cu Transalpina), drumul devine de-a dreptul horror. Porțiuni luuuungi fără asfalt, pietre mari și dese, imposibil de ocolit și gropi peste gropi. Am ocolit tot ce s-a putut dar tot am luat destul de multe lovituri la activ, săracu’ scut de la mașină. Mă bucur că m-a ținut să ies de acolo.

Pe drum aproape toată lumea m-a oprit să mă întrebe dacă drumul continuă să fie așa rău și i-am întors pe toți. Este de-a dreptul distrus drumul și distruge și automobilele care circulă pe el. Peisajul însă, a continuat să fie mirific. Nici nu știam cât de mult conifere avem de fapt dacă nu treceam pe acolo. Sunt zone unde drumul taie muntele aproape perpendicular și vezi cum urcă brazii până se pierd în nori. Dacă-mi cumpăr vreodată o mașină de teren, mă voi duce iar. Izvoare clare ca lacrima, stânci de sticlă, păduri interminabile. Un peisaj ca dintr-un basm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Welcome , today is Wednesday, December 13, 2017