Albastru de Veneția

Azi dimineață am făcut din nou drumul Sibiu – Cluj. L-am mai făcut de câteva ori în aceste săptămâni dar niciodată nu am prins așa o vreme. Ca să nu încep lucrul la prânz, m-am decis să plec totuși măcar la 5. O conjunctură fericită m-a găsit pe drum încă de la 5 fără 10. Și de aici a început aventura…

Pentru cine nu știe, a plouat toată dimineața (și toată ziua, dar dimineața a plouat serios și m-a și  prins pe mine pe drum). Și deși ploaia în sine nu era mare lucru, nu am fost deloc încântat să văd (sau mai bine zis să nu văd) că este o ceață deasă de nu se vedea în lături. În mod evident, a pus o mare frână planurilor mele de a ajunge cât mai devreme la Cluj, neputând folosi o viteză cât de cât peste 40 în condiții de siguranță.

Cu toate acestea, am fost surprins să văd că până și experiența de drum în sine a fost una de vis – nu, nu mă refer la faptul că dormeam, ci chiar a fost frumos. Țin minte clar când am ridicat ochii spre cer și era 6:50 dimineața. Abia începea să se lumineze agale de ziuă, și cerul era acoperit de nori de o așa asemănare, că părea desenat cu pensula. În fapt, era ca și cum aș fi fost într-un joc pe calculator unde cerul era simulat de o culoare albăstrie, de unde și titlul articolului. În acele momente scurte când ceața devenea suficient de permeabilă să văd cerul, mă simțeam copil din nou, în fața unui 486, jucând primul DOOM.

Deși nu-mi place să sfătuiesc pe nimeni la ceva rău, pot afirma că un condus poate deveni foarte plăcut dacă mai și admiri peisajul (în condiții de maximă siguranță firește :) ). Vă urez o seară plăcută și pline de vise ale copilăriei. A mea știu că așa va fi!

 Post details 

 Leave a comment 

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


 © 2017 - Gheorghe Pandia (Bluedrop)